Marea Britanie ar putea părăsi piața unică europeană. Anunțul tranșant al UE

Marea Britanie ar putea părăsi piața unică europeană. Anunțul tranșant al UE
Publicat: 06/02/2018, 22:25

Proiectul de document, care are cinci pagini și a fost elaborat de Comisia Europeană, stabilește modalitățile prin care Uniunea Europeană intenționează să oblige Marea Britanie să respecte reglementările comunitare în tranziția post-Brexit fără însă a participa la procesul decizional european.

Guvernul Theresa May a semnalat deja că vrea o etapă de tranziție în relația cu Uniunea Europeană după ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, programată în martie 2019.

Confirmând temerile apărute la Bruxelles că Londra ar putea încălca reglementările europene în tranziția post-Brexit, Comisia Europeană propune introducerea unor clauze care să permită reacții imediate în cazul apariției neînțelegerilor bilaterale.

„În perioada de tranziție, instituțiile, structurile, oficiile și agențiile Uniunii Europene trebuie să aibă prerogativele conferite de către legislația comunitară inclusiv în relația cu Marea Britanie și cu persoanele care locuiesc ori sunt stabilite în Marea Britanie. În principal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene trebuie să aibă jurisdicția prevăzută în tratatele comunitare”, se arată în proiectul de document elaborat de Comisia Europeană.

„În plus, Secțiunea privind gestionarea și soluționarea disputelor a Acordului de retragere a Marii Britanii din UE trebuie să conțină un mecanism care să permită Uniunii Europene să suspende anumite beneficii acordate Marii Britanii prin participarea la piața internă în cazul în care se constată că sesizarea unui litigiu la Curtea de Justiție a UE nu va aduce soluționările necesare într-un interval adecvat”, subliniază documentul UE.

Luni, Michel Barnier, negociatorul-șef al Bruxellesului, a cerut Marii Britanii să ofere clarificări privind tipul relației pe care o vrea cu Uniunea Europeană post-Brexit, somând Londra să „facă o alegere” și avertizând că barierele comerciale sunt „inevitabile”.

Guvernul Theresa May a transmis luni că exclude posibilitatea rămânerii într-o uniune vamală cu Bruxellesul post-Brexit. În acest context, Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene, a cerut Marii Britanii, după întrevederea cu premierul Theresa May și cu ministrul pentru Brexit, David Davis, să clarifice modul în care vede viitoarea relație bilaterală după 29 martie 2019. „Singurul lucru pe care îl pot spune: fără o uniune vamală și în afara pieței unice, barierele comerciale pentru bunuri și servicii sunt inevitabile”, a declarat Michel Barnier. „A venit vremea” ca Marea Britanie „să facă o alegere. Avem nevoie de claritate și în legătură cu propunerile Marii Britanii privind viitorul parteneriat”, a subliniat Barnier.

În replică, Marea Britanie a transmis că analizează două posibile forme de relații vamale cu Uniunea Europeană post-Brexit – un parteneriat vamal ori unui acord vamal facil.

Bruxellesul a avertizat în mod repetat Guvernul de la Londra că nu va putea menține accesul la piața comunitară post-Brexit dacă nu va contribui la bugetul UE și nu va accepta libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume